Ieri, am ieșit să cumpăr ceva. Rătăcită eu pe străzi și în căutare de scoici zburătoare, a început să plouă. Super, zic! No, toată udă, gândesc să merg să beau o cafă – la fel de udă ca mine, dar cel puțin fierbinte! După ce încerc eu cu greu să-mi șterg cât de cât, rimelul waterproof, atenție, scurs tăt, intru într-un bar.
Lângă mine, oleacă mai încolo, un fecior. Un fecior bine. Ok, un fecior al dracu de fain, asta ca să ne înțelegem. Da, iar eu – udă. Ioi, ce fain.
Și da, m-am băgat în seamă cu el, ca bătrânii, vorbind de vreme. Superb, nu? Pe la mijlocul conversației, adică de la al doilea cuvânt, bag de seamă un accent australian. Băi, tati…
Si, cum era de așteptat, îmi spune că e din Bondi și că e un traveller înrăit.
A traveller from Australia, what else? Eu eram gen, căsătorit? Copii? Mâțe? (alergiile pe primul loc, că nu ne jucăm cu astea)
Am povestit ore, tot felul. În general tâmpenii, domeniul meu, evident. Consider că a fost un timp investit bine, exceptând febra de după și nasul înfundat. Cred că a fost pentru prima oară când am început udă și am terminat uscată. Conversația. Adică ploaia, mă refer. Știți voi…
Oricum, concluzia e clară – nu știu dacă neapărat crește ceapa sau pateul, dar ploaia e bună.
Ploaia conectează oameni.
valentina's Blog 