Beau cafea în primul rând pentru că, bag de seamă, monologurile îmi vin mari. Ultima dată când am vorbit singură, dacă bine îmi aduc aminte, era când dădeam declarație, la poliție, despre geanta furată. Așa că, e un fel de animal de companie care mnu necesită atenție. Anyways… iar de cele mai multe ori are gust de ,,hai, poți trece peste o zi de rahat”. Bine, mai e și partea în care mă gândesc că eu, în închisoare, aș fi o bombonică. Deci mă ajută să-mi reglez nivelul de toleranță, un fel de terapie de self-control. Evident că, fără cafea, s-ar putea să mă rețină prin aeroporturi pentru privire suspicioasă. Nu că aș fi eu vreo dementă, nici pe departe, dar, vedeți voi, fără cafea nu vă văd cu ochi buni. După o cană bună de cafea, sunteți ca photoshopați. Voi și restul zilei. E alt nivel. Altă perpectivă.
După un cafei sănătos, până și pe mine mă văd altfel. Adică una e să te vezi cu ochii mici și umflați de somn, și alta e să te vezi cu ochii largi deschiși. Nu? Aici poți adăuga și spălatul pe ochi.
Da, ce-ar mai fi… ah, cafeaua poate fi o scuză. Una importantă. De exemplu, replică pentru ,,ai terminat actele?” – ,,da, doar că mi s-a vărsat cafeaua peste ele.” Atenție, *s-a vărsat. Ea. Nu tu. Apoi, cine nu iese la o cafă? Sau, îți place de tipul de la bar, ce faci? Bagi cafe toată săptămâna, dade – dade vă combinați. Vă combinați la o pungă de Jacobs și o beți acasă. Iese mai ieftin. Mai beau cafea pentru că îmi stă și bine când o beau. Spatele zic, deoarece stau dreaptă. Așa nu fac cocoașă. Nici nu mă înec.
Cafeaua e un fel de antibiotic social. Un iburofen al stării de spirit.
valentina's Blog 