Scrisoare către acel copil pe care cândva mi-ar fi plăcut să-l am

(Scriu asta în ideea în care tot mai mulți nu încap de faptul că sunt și unii care alegem să nu facem copii, egal din ce motive.)

Îți scriu ție, azi. În speranța că asta nu mă va face mai puțin bună, mai puțin femeie.  Mai puțin orice altceva decât sunt.

Chiar dacă e foarte improbabil să ne întâlnim vreodată, vreau să ai convingerea că te-aș fi iubit maxim, egal cum ai fi fost.  Cu tot ce ființa mea ar fi putut iubi.

Asta fac mamele, nu? Sau cel puțin așa ar fi de drept să fie…

Mă gândesc cum ai fi, ce nume ți-aș fi pus, care ar fi fost primul lucrușor cumpărat. Știi, nu mă văd ca mamă și nu, nu e vina ta. Propabil circumstanțele sunt de vină, dar aș fi luat-o razna când ai fi avut prima febră. Primii colici.  Aș fi plâns cu tine. Aș fi fost în stare să-ți pun primul zâmbet în Cartea Recordurilor, pentru cel mai iubit și dulce. Dacă erai fetiță, tare mi-ar fi plăcut să te dau la dansuri, gimnastică, pictură, carturi chiar. Ți-aș fi pus toate opțiunile la îndemână, da, și să alegi tu ceea ce te face fericită. Ai fi avut o mulțime de rochițe! Stai liniștită, nu ti-aș fi făcut moțuri. Știu, și pe mine mă sperie. Ne-am fi înțeles bine. Minunat chiar. Mi-ar fi plăcut să te duc să cunoști marea. Să facem castele din nisipul cald. Să fii fericită doar cu apusul Soarelui. Cu valurile ce-ți mângâie degețelele grăsuțe. Te-aș fi încurajat să visezi, să crezi în ceea ce îți aduce zâmbete. Am fi alergat desculțe prin iarba plină de roua dimineții. Am fi râs și plâns împreună. La bine și la greu. Aș fi ales un perete al casei pe care să-l pictăm împreună, nu contează cu ce și cum. Să fie o amintire despre și cu noi.

Dacă erai băiețel, uf, nu știu. Sunt puțin pierdută la capitolul bărbați. Mă iartă! Tot ce știu e că nu ți-aș fi făcut țepi. Gel, treburi, bleah. Și da, m-aș fi jucat fotbal cu tine, păi cu cine să-mi beau berea și să văd meciurile la bătrânețe? Dacă ai fi avut cârlionți, m-ai fi făcut maxim de fericită. Și fără te-aș fi iubit. La fel de mult. Poate puțin mai mult, pentru că-mi părea rău că nu îi ai. La fel te-aș fi lăsat să alegi ce-ți place, bine, aici poate că aș fi pus ceva mai mulți magneți pe frigider cu F.C. Barcelona, asta așa, ca un mesaj indirect. 

Am fi adormit unu în brațele celuilalt, uitându-ne la filme. Iar sâmbetele le-am fi petrecut făcând clătite și suc de portocale. Alegând hainele pentru spălat. Fugind după tine prin toată casa, călcând pe jucării și înjurând în gând. hahaha

Nu știu dacă te-aș fi crescut în modul cel mai corect și bun, dar te-aș fi crescut cu toată dragostea. De acolo pleacă totul. Și doamne ferește să-ți fi făcut careva ceva la școală, că la ce doamnă sunt, egal, aș lupta ca pe front. Te-aș fi învățat să iubești cu sufletul, nu cu ochii. Să crezi în egalitate. Să nu râzi de nimeni pentru că are mai puțin sau pentru că e diferit într-un fel sau altul. Până la urmă cu toții suntem. Am fi fost și prieteni și mamă-copil. Te-aș fi lăsat să mă înveți să mă dau cu rolele. Eu să cad, tu să râzi. Apoi să ne mânzălim cu înghețată la cornet.

Nu te-aș fi certat pentru notele de la școală. Sunt lucruri mai importante pentru care să muncești, iar acea notă slabă vreau să fie cea care te motivează să scoți alta mai bună.

Gumă de mestecat?? Scuză-mă, dar ceva mai oribil decât asta, nu știu eu… Și da, nici încălțat în pat nu te-aș lăsa. Probabil aș face cu nervii să-ți repet același lucru la infinit iar tu să nu asculți, mă cunosc, dar în final aș râde și aș găsi eu altă metodă de a-ți explica cum stau treburile.

În schimb, ți-aș fi cumpăra un câine. Un fel de big brother. Nu mai știu ce să-ți zic. Nu știu dacă aș fi fost mama pe care ți-ai fi dorit-o, mi-ar plăcea să cred că da.

Dar te-aș fi iubit. Te-aș fi lăsat liber, să alergi, să fii deștept și iubitor. Să respecți ceea ce ai și te înconjoară și, evident, să mulțumești pentru ceea ce ai. Ai fi crescut cu iubire și muzică bună.

Te iubesc,

mami.