When beauty fades

what’s left must be very damn good to keep it all from falling apart. Our best seeds.
Believe in true beauty and the power of a loving smile because it can reveal the ultimate magic of life.
After all, what’s sex without a great conversation, being old without someone listening to your stories, sad without someone to cheer you up, afraid without someone to hold your hand. Young and without someone who really understands you. What’s love without compression…

When beauty fades, our heart stays.
Our soul. Our mind, our patience.
A quality conversation, a warm hug.
When beauty fades, life doesn’t.

Choose wisely. Choose with your heart.
Don’t judge. Learn to love.
To be loved. To love being in love and loved.
_______________________________
Live with me, Massive Attack🎵

 

 

Same sky

We see and live under the same sky, but we have different stories. Different destinations. Yet, at some point, somewhere, somehow – we connect.

We love. We smile. We dream. We hope. Fall apart and stand up again. Because no matter what, we can. We are worthy. We are never too much. Too far. Too late. We are enough to can. We can find that strength in us to move on, to accept and love ourselves. Love each other. Build moments. Todays. Tomorrows. Learn from our yesterdays.

We deserve to love and be loved.

Sky ain’t the limit. It’s only the proof that everything is possible.

 

 

Scrisoare către acel copil pe care cândva mi-ar fi plăcut să-l am

(Scriu asta în ideea în care tot mai mulți nu încap de faptul că sunt și unii care alegem să nu facem copii, egal din ce motive.)

Îți scriu ție, azi. În speranța că asta nu mă va face mai puțin bună, mai puțin femeie.  Mai puțin orice altceva decât sunt.

Chiar dacă e foarte improbabil să ne întâlnim vreodată, vreau să ai convingerea că te-aș fi iubit maxim, egal cum ai fi fost.  Cu tot ce ființa mea ar fi putut iubi.

Asta fac mamele, nu? Sau cel puțin așa ar fi de drept să fie…

Mă gândesc cum ai fi, ce nume ți-aș fi pus, care ar fi fost primul lucrușor cumpărat. Știi, nu mă văd ca mamă și nu, nu e vina ta. Propabil circumstanțele sunt de vină, dar aș fi luat-o razna când ai fi avut prima febră. Primii colici.  Aș fi plâns cu tine. Aș fi fost în stare să-ți pun primul zâmbet în Cartea Recordurilor, pentru cel mai iubit și dulce. Dacă erai fetiță, tare mi-ar fi plăcut să te dau la dansuri, gimnastică, pictură, carturi chiar. Ți-aș fi pus toate opțiunile la îndemână, da, și să alegi tu ceea ce te face fericită. Ai fi avut o mulțime de rochițe! Stai liniștită, nu ti-aș fi făcut moțuri. Știu, și pe mine mă sperie. Ne-am fi înțeles bine. Minunat chiar. Mi-ar fi plăcut să te duc să cunoști marea. Să facem castele din nisipul cald. Să fii fericită doar cu apusul Soarelui. Cu valurile ce-ți mângâie degețelele grăsuțe. Te-aș fi încurajat să visezi, să crezi în ceea ce îți aduce zâmbete. Am fi alergat desculțe prin iarba plină de roua dimineții. Am fi râs și plâns împreună. La bine și la greu. Aș fi ales un perete al casei pe care să-l pictăm împreună, nu contează cu ce și cum. Să fie o amintire despre și cu noi.

Dacă erai băiețel, uf, nu știu. Sunt puțin pierdută la capitolul bărbați. Mă iartă! Tot ce știu e că nu ți-aș fi făcut țepi. Gel, treburi, bleah. Și da, m-aș fi jucat fotbal cu tine, păi cu cine să-mi beau berea și să văd meciurile la bătrânețe? Dacă ai fi avut cârlionți, m-ai fi făcut maxim de fericită. Și fără te-aș fi iubit. La fel de mult. Poate puțin mai mult, pentru că-mi părea rău că nu îi ai. La fel te-aș fi lăsat să alegi ce-ți place, bine, aici poate că aș fi pus ceva mai mulți magneți pe frigider cu F.C. Barcelona, asta așa, ca un mesaj indirect. 

Am fi adormit unu în brațele celuilalt, uitându-ne la filme. Iar sâmbetele le-am fi petrecut făcând clătite și suc de portocale. Alegând hainele pentru spălat. Fugind după tine prin toată casa, călcând pe jucării și înjurând în gând. hahaha

Nu știu dacă te-aș fi crescut în modul cel mai corect și bun, dar te-aș fi crescut cu toată dragostea. De acolo pleacă totul. Și doamne ferește să-ți fi făcut careva ceva la școală, că la ce doamnă sunt, egal, aș lupta ca pe front. Te-aș fi învățat să iubești cu sufletul, nu cu ochii. Să crezi în egalitate. Să nu râzi de nimeni pentru că are mai puțin sau pentru că e diferit într-un fel sau altul. Până la urmă cu toții suntem. Am fi fost și prieteni și mamă-copil. Te-aș fi lăsat să mă înveți să mă dau cu rolele. Eu să cad, tu să râzi. Apoi să ne mânzălim cu înghețată la cornet.

Nu te-aș fi certat pentru notele de la școală. Sunt lucruri mai importante pentru care să muncești, iar acea notă slabă vreau să fie cea care te motivează să scoți alta mai bună.

Gumă de mestecat?? Scuză-mă, dar ceva mai oribil decât asta, nu știu eu… Și da, nici încălțat în pat nu te-aș lăsa. Probabil aș face cu nervii să-ți repet același lucru la infinit iar tu să nu asculți, mă cunosc, dar în final aș râde și aș găsi eu altă metodă de a-ți explica cum stau treburile.

În schimb, ți-aș fi cumpăra un câine. Un fel de big brother. Nu mai știu ce să-ți zic. Nu știu dacă aș fi fost mama pe care ți-ai fi dorit-o, mi-ar plăcea să cred că da.

Dar te-aș fi iubit. Te-aș fi lăsat liber, să alergi, să fii deștept și iubitor. Să respecți ceea ce ai și te înconjoară și, evident, să mulțumești pentru ceea ce ai. Ai fi crescut cu iubire și muzică bună.

Te iubesc,

mami.

Am nevoie

Am nevoie de soare. De vânt și mare. De zgomotul oamenilor grăbiți. Am nevoie de o cafea, un peisaj și o hârtie. Pix. Ceva pe care să-mi mâzgălesc gândurile.
Am nevoie de niște căști, aha, și orice aparat cu baterie care să-mi inunde urechile cu muzică. De o pereche de ochelari de soare, să după pot analiza lejer oamenii. Gesturi. Niște blugi comozi. Tocuri și ceva ruj roșu.
Am nevoie de o zi rea, o zi bună. De o zi. Atât. Am nevoie să mă uit la tot și să mă gândesc la nimic. De o pauză. De mine.
Am nevoie să dispar, să apar din nou.
Nevoie să trăiesc!

Ieri.

Joi, am fost să văd mult așteptatul Fast and Furious 7. După moartea lui Paul, eram curioasă cum va fi să îl văd încă zâmbind. A fost ceva super emoționant, însă fiind cu „nește” persoane nepotrivite, nu m-am putut bucura așa cum aș fi vrut. În fine, a trecut.
Ieri, ies să cumpăr una alta pentru azi, ziua de Paște.
Ajung la centrul comercial. La intrare, hopa, văd din nou afișul filmului.
De el, lipit, stătea un copil năcăjit, sărăcuț.
M-am apropiat și l-am întrebat ce face.
Mi-a spus că acum câțiva ani, a văzut aici un afiș cu mașini și cu oameni puternici, și că de atunci tot vine să vadă afișele. L-am întrebat ce vrea să se facă când va fi mare – iar atunci, cu niște ochi mari, plini de iluzie, a răspuns: pilot de curse.
Atunci mi-a venit ideea de a-l invita la film. Întrebând dacă vrea să îl vadă, a ezitat, mi-a spus că nu are bani, că trăiește cu bunica. I-am spus că nu e nevoie, că îi cumpăr eu biletul. Așa că ne-am dus. Nu se oprea din „wow”.
Ne-am așezat, a început filmul. Copilul nu își lua ochii de la film, iar eu, eu am putut să plâng la sfârșitul lui. În hohote.
Legătura ce o am cu filmul e dincolo de cuvinte, ceea ce transmite… e impresionant, iar finalul și mesajul în memoria lui Paul a fost ceva dumnezeiesc.

Am plâns, și am plâns. Fără jenã.
Atunci, copilul m-a întrebat: ,,și oamenii cu bani plâng?”

Nu am știut ce să-i răspund. Am învățat despre vise și speranță.
Ce îmi pare rău e că nu îi știu numele. El a plecat în grabă, iar eu am rămas în centru comercial.

,,Eu nu am prieteni, am familie.”

Sursa foto: facebook, necunoscut

În timp. Prin timp… și după o cafea.

Probabil când faci câte ceva aiurea sau trăiești anumite situații, tâmpite sau mai puțin tâmpite, logice sau mai puțin logice, crezi că ești doar tu și atât dar, în acel moment, undeva în lume, se găsește un EU, un TU.

Chiar dacă ești băgat în probleme până în gât, nu ai apă caldă, Mihaela Rădulescu te oripilează, frigiderul ți-e pe moarte și scoate sunete de nu poți să dormi noaptea, îți e dor de cineva, suferi după o despărțire, sau poate doar te crezi singur pe lume, undeva mai e cineva ca și tine. Ca și mine nu, doar eu pot pune sâmbătă dimineața, la 8:oo, Ricky Martin și să fac curat, toate acestea după o noapte în care…în fine, memoria nu mă prea ajută.

Nu toți suntem unde am vrea să fim, nu toți călătorim prin lume, nu toți avem copii sau iubiți. Nu toți citim aceleași cărți, nu toți suntem mulțumiți de noi. Nu la toți ne place berea, fotbalul sau F1. Nu toți sperăm și visăm la fel dar, undeva, cumva, ne intersectăm.

Oriunde am fi în lume, indiferent de cât iubim, râdem sau plângem, prin câte școli am trecut sau câte țări am vizitat, respirăm același aer, iar asta, într-un fel sau altul ne unește.

Oricare ți-ar fi grijile azi, nu îți face griji pentru viitor, nu te gândi la trecut, concentrează-te pe AZI. Știu, sună oarecum aiurea, mulți o zic, dar ajută. Soluția poate fi chiar la colțul străzii, la apusul soarelui sau a doua zi cu noaptea în cap, dar AZI, azi nu mai e. Trece. Și dacă trece degeaba, nu ai rezolvat nimic.

Lumea zice că nu am stare, că nu mă mulțumesc, că mereu trebuie să schimb locul, țara, job-ul. Dar consider că fac asta pentru mine, nu vreau să mă complac de dragul altora. Asta nu înseamnă nici că e bine, nici că e rău. De moment asta mă face fericită, chiar dacă am zile în care mor după anumite persoane, gusturi sau mirosuri. Dar am ziua de azi, aici, acum.

Nu pot plânge mereu după ce am lăsat în urmă când am atâtea de care să mă bucur azi, și nici să mă întreb ce mă așteaptă mâine. Aș lua-o razna.

Ieri, stăteam pe plajă cu prietenul meu, Heineken, ascultând Bach, minuet 1, îl ador, și citeam ceva carte de Thomas Buergenthal, ,,A lucky child”, o carte despre cum a  supraviețuit Holocaustului la doar 10 ani, evadarea lui din lagărul de concentrație și multe alte chestii interesante referitoare la perioada respectivă. Acum este judecător la Curtea Internațională de Justiție de la Haga și specialist în drepturile umane.

Deci, ce vreau să spun, trecutul trebuie folosit doar ca o unealtă care să ne motiveze și mai tare pentru a ajunge acolo ne dorim, nicidecum ca pe ceva care să ne țină pe loc.

Sunt mulți tembeli pe lume pe care îi f#te grija de alții, iar asta s-ar putea unora să le distragă atenția de la lucrurile cu adevărat importante. Nu-i problemă, cu puțin curaj, se trimit pe unde au venit, diplomatic, apoi olecă de indiferență care doare a dracu… și gata.

Weekend înțelept.

Luni seară, după dimineață.

Nu știu dacă nimeresc în a zice că sunt obosită frumos. E un fel de tras linie la sfârșitul zilei cu rânjetul pe moacă, zic eu – adică am avut o zi din aia cu de toate, cu oameni frumoși la suflet și blânzi la vorbă, cu noi provocări, cu urechi înfundate la coborârea insulei, plus multe altele. Așa că, cu drag spun, am obosit frumos.
M-am încărcat cu sfaturi, vorbe, zâmbete și niște banane made in Las Palmas. :))
Mă, vă spun așe, ca de la pretini la pretini, când dați de oameni de la care aveți ce învăța, mă, nu vă țâneți deștepți, mai bine țâneți-vă proști, da nici din ăia de dau cu bâta în baltă. Atât doar cât să lăsați loc de informație, informație pe care să o primiți cu drag. Așa sentiment mândru ai când auzi vorbe înțelepte, vorbe care îți dau de gândit și te gâdilă fix acolo unde ai nevoie. E excepțional. Tenerife e un loc interesant, un loc cu oameni amabili, zâmbitori, ți-e drag să ieși printre ei. Vreau să învăț, iar ascultând poți învăța mult mai mult decât dând aiurea din gură. Părerea mea de om curios.

Mulțumesc.

Eu mulțumesc că…

Am două mâini cu care să ajut pe cei ce îmi cer ajutorul, cu care îmbrățișez oamenii care îmi sunt dragi, cu care scriu ceea ce simt.

Am două picioare cu care alerg mereu, grăbită să ajung acasă la familia mea, care mă țin atunci când dansez și care mă poartă prin lume.

Am un glas cu care pot spun lumii ceea ce vreau și cum vreau, un glas cu care să îi șoptesc cât de mult îl iubesc…

Am două urechi cu care aud glasul mamei când îmi este dor de ea, cu care pot asculta muzica ce mă face fericită, cu care pot auzi plânsul celui care are nevoie de mine.

Am doi ochi care îmi captează momente ce devin amintiri de neuitat, cu care îl pot privi în ochi pe cel ce îmi va spune că mă iubește, cu care pot vedea nefericirea din spatele unui „Sunt bine”.

Am prieteni care sunt acolo pentru mine și mă ajută, mă fac fericită, cu care mă cert și mă împac din nou.
O familie care mă caută mereu, care mă iubește și cu care mereu am ceva în contadictoriu.
Doi frați pe care îi iubesc, de care sunt mândră și libertatea de a fi eu.

Poate nu am job-ul care mi-l doresc,
Sau pantofii la care visez.
Poate nu toate sunt roz și am și zile proaste.
Dar…
La sfârșit de orice, MULȚUMESC și sunt MULȚUMITĂ pentru cele de mai sus.
Sunt mulți care nu au nici măcar 1% din ce am eu.

Așa că din când în când, vreau să mă gândesc că într-un fel sau altul, sunt bogată în felul meu!

Supradoze…

Nu ştiu, dar uneori cred că suntem prea goi, alte ori prea plini de noi.
Ne analizăm şi criticăm prin alţii, parcă ne e dor, sau poate doar visăm.
E o linişte surdă ce zbiară prea tare!
Aprinde becul să vezi drumul!
E întuneric.
Nu, deschide ochii!
Parcă suntem prea grăbiţi, prea ocupaţi, prea neatenţi.
Parcă nu suntem noi.
Uneori ascultăm prea puţin, vorbim prea mult, ezităm prea des.
Parcă, parcă…
Ceva se schimbă, ceva rămâne la fel.
Aceleaşi pretenţii, aceleaşi nemulţumiri, aceleaşi dorinţe, aceleaşi locuri, aceeaşi oameni, aceeaşi nepăsare, aceleaşi critici şi glume.
Încotro?!
Cu paşi repezi şi gesturi deloc blânde, cutreierăm tot mai mult.
Parcă prea mult mult şi prea puţin puţin.
Ne pierdem şi ne regăsim pentru a ne pierde din nou.
Un cerc vicios.
O lume artificială cu măşti şi citate vesele.
O bicicletă pedalând în gol.
O ţigare uitată care mocneşte în aşteptarea buzelor tale.
Un ruj lăsat pe ceaşca de cafea încă fierbinte.
Un zâmbet, o privire.
Parcă…
Hai! Du-te! Fii tu!
Trăieşte şi împlineşte-ţi sufletul!
Vezi cu urechile şi auzi cu ochii.
Simte cu inima, iubeşte cu mâinile.
Mângâierea e gratis, dar sentimentul pe care îl oferă e de nepreţuit.
Trecutul și viitorul nu ar putea exista fără prezent.
Nu?!
Și totuși… ne gândim în fiecare zi ce bine ne-a fost la un moment dat și ne imaginăm cum am putea să ne conturăm restul vieții.Timp pierdut. Gen. 
Foarte rar suntem conștienți că AZI și clipa asta sunt mult mai importante decât orice ar fi fost și orice ar putea fi vreodată.

Nu are rost să aștepti sau să eziti, „this is the perfect moment”! ツ

Ia momentul. Fă-l al tău! Dă-i importanţă!

Posted from WordPress for Android